Istoricul muzeului Callatis – Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia

Încă de la sf. sec. XIX, ruinele anticului oraș Callatis au atras atenția specialiștilor. Mangalia începutului de sec. XX era o localitate relativ mică, a cărei clădiri suprapuneau arealul orașului antic.

Fiecare nouă fundație, fiecare amenajare edilitară sau gospodăreasca, prilejuiau noi descoperiri de monumente si obiecte rare care, in cele mai multe cazuri incapeau pe mana amatorilor de antichitati romani sau straini.

Primele informaţii despre vestigiile Callatidei ne parvin de la colecţionarul francez Aubry de Montraye, care în căutarea urmelor exilului ovidian în anul 1711, semnala în jurnalul său de călătorie zidurile antice ale Pangalei.

Cercetări sporadice au fost întreprinse de arheologul şi economistul D.C. Butculescu (1846 – 1916), precursorul şcolii arheologice româneşti, iar o primă înregistrare a zidului de incintă şi a ruinelor cetaţii se datorează inginerului-topometru P. Polonic (1858-1944), care sub îndrumarea profesorului bucureştean Gr. Tocilescu (1850-1909), fără a dispine de mijloacele necesare unei cercetări sistematice, le consemna în anul 1901 aşa cum apăreau pe alocuri, la suprafaţa terenului.

Datorită eforturilor meritorii ale lui Gr. Tocilescu, materialul epigrafic descoperit la Callatis este introdus în circuitul ştiinţific, fiind sintetizat în studii de specialitate.

Împrejurări neprielnice din trecutul cetăţii transformaseră vechea Callatidă într-o adevărata mină pentru prospecţiuni arheologice, nu întotdeauna puse în slujba cercetării. Cel mai adesea, acestea serveau intereselor mărunte ale colecţionarilor amatori, acei căutători de “antice”, care-şi făcuseră un veritabil scop din răvăşirea straturilor arheologice.

Aceste acţiuni au întâmpinat o energică opoziţie din partea unor oameni de ştiinţă, care au iniţiat şi susţinut cercetări metodice în incinta cetăţii şi în paralel au încercat întemeierea şi instituţionalizarea unui muzeu la Mangalia.

Această stare de lucruri va fi semnalată şi supusă dezbaterii publice de fondatorul arheologiei româneşti, Vasile Pârvan, care încă din anul 1915 va lua primele măsuri practice de ordin muzeistic:

“… am hotărât să se adune la Primăria locală obiectele antice de preţ ce se mai găseau în localitate, le-am declarat proprietatea statului şi le-am dat în primire domnului primar cu proces verbal în regulă. Am dat în acelaşi timp părintelui paroh al oraşului calitatea de delegat permanent al nostru şi de custode al secţiei înfiinţate.”

Deci, din anul 1915 se poate vorbi depre crearea unui nucleu muzeal la Mangalia.

Paralel cu această acţiune de salvare şi conservare a patrimoniului arheologic, va începe prima campanie de săpături sistematice la Mangalia, condusă de profesorul clujean D. M. Teodorescu (1881-1947), desemnat de V. Pârvan să întreprindă sondaje în zona de nord-est a cetăţii.

Rezultatele spectaculoase ale acestei cercetări, dezvelirea unei părţi a impunătorului edificiu de epocă romano-bizantină au făcut

“… să se deştepte interesul localnicilor pentru muzeu; unii au făcut donaţii, alţii şi-au adus obiectele antice şi le-au depozitat la Primarie, alături de ale Statului, aşa că acuma e numai o chestie de local şi de mobilier pentru ca şi acest oraş să-şi aibă muzeul său, menit să se îmbogăţească destul de repede şi să constituie o adevărată podoabă pentru oraş”,

menţiona V. Pârvan în Raportul asupra activităţii Muzeului Naţional de Antichităţi.

Meritoriile eforturi ale savantului de înfiinţare a unui muzeu şi de salvare a patrimoniului atât de bogat al anticului Callatis, care în viziunea sa ar fi trebuit să devină o rezervaţie arheologică şi turistică, “carte vie pentru educaţia generaţiilor viitoare”, au fost continuate în anii următori de un grup de profesori şi istorici care-şi vor desfăşura activitatea la Mangalia între cele două războaie mondiale. Munca de cercetare se va desfăşura în paralel cu cea de colecţionare a pieselor antice şi de publicare a rezultatelor obţinute, cercetătorii fiind conştienţi de importanţa activitaţii pe care o depun. Din scrierile lor deducem indignarea pentru soarta vitregă a vestigiilor oraşului antic. Nenumăratele memorii adresate autorităţilor de către marele Pârvan sunt de strictă actualitate, iar manifestul său “Pentru Callatis” evoca destinul trist al cetăţii înălţate pe temelii de legendă.

În anul 1916, V. Canarache semnala:

“…Primăria, poliţia, percepţia, căpitănia portului, cafeneaua şi muzeul, toate erau la un loc, în aceeaşi clădire, o adevărată cetate nouă, zidită din blocuri de piatră veche, cu urme de sculptură şi de litere scrise, cu mucegai şi parfum din trecutul îndepărtat.”

În anul 1922, scriitorul Gala Galaction, în urma unei vizite în sudul Dobrogei, la Mangalia, remarca în jurnalul său de calătorie abundenţa materialului arheologic vizibil la suprafaţa solului, dar şi artefactele ascunse în adâncurile mării.

Profesorii O. Tafrali (1876-1937) şi Th. Sauciuc–Săveanu (1884-1971) vor sintetiza date din istoria politică şi economică a coloniei doriene, aşa cum apare ea în izvoarele literare antice şi vor publica rezultatele cercetărilor întreprise atât în incinta cetăţii, cât şi în necropolele callatiene. Din anul 1924, Th. Sauciuc–Săveanu avea să întocmească ample rapoarte de săpătură, pe care le-a publicat cu regularitate în periodice de specialitate. Aceste materiale constituie şi astăzi veritabile surse de documentare, care stau la baza celor mai variate interpretări ale vestigiilor anticului Callatis. Colecţia, abia înfiripată în localul primăriei, transformat în muzeu, este inaugurată în data de 15 septembrie 1924. Ea se va risipi la sfârşitul primului război mondial, odată cu părăsirea Dobrogei de către trupele inamice.

Toate eforturile ulterioare pentru înfiinţarea unui muzeu s-au lovit de nenumărate greutăţi. După îndelungi insistenţe, în anul 1925, O. Tafrali va obţine de la autorităţile locale îngăduinţa să folosească vechea biserică romano-catolică ca sală pentru muzeu. Era vorba mai exact despre un adăpost pentru antichităţi, cărora autoritaţile vremii, fără să le înţeleagă sensul şi semnificaţia, nu le-au acordat nici atenţia şi nici grija pe care o meritau. Din păcate şi aceste mărturii au fost în mare parte pierdute iremediabil în timpul celui de al doilea război mondial.

Din anul 1930, de cercetarea trecutului istoric al cetăţii işi vor lega activitatea profesorii R.Vulpe şi Vl. Dumitrescu. Activitatea lor se va solda cu strângerea unui bogat material arheologic, care trebuia conservat şi valorificat din punct de vedere muzeistic şi ştiintific.

Perioada postbelică pune capăt avatarurilor muzeului callatian. În anii 1949 şi 1950, odată cu reorganizarea cercetărilor arheologice pe baze noi, ştiinţifice, s-au luat măsuri pentru salvarea şi conservarea patrimoniului istoric la Mangalia.

Un colectiv al Academiei RPR şi mai apoi al Institutului de Arheologie din Bucureşti va întreprinde, începând cu anul 1949 săpături arheologice la Callatis. În timpul lucrărilor de refacere şi sistematizare a Mangaliei, începute în anul 1958, s-a asigurat în cadrul şantierelor de construcţii o supraveghere permanentă, organizându-se totodată săpături de salvare, de către Institutul de Arheologie al Academiei RPR şi Muzeul de Arheologie Constanţa.

Munca depusă va fi încununată de o realizare importantă pe plan muzeistic. În anul 1959, cu sprijinul autorităţilor locale, a fost înfiinţat la Mangalia un muzeu de arheologie deschis într-o cladire tip villae. Materialul arheologic adunat din necropolele vechii cetăţi – cu apariţia insolită a unicului “mormânt cu papyrus” din ţară – numeroase fragmente sculpturale şi arhitecturale, printre care se află ineditul capitel cu protome de berbec, tezaurul de monede de bronz (cca. 9000) din sec. III p. Chr, descoperit de regretatul C. Preda – erau doar câteva dintre punctele de atracţie ale modestului muzeu amenajat în anul 1963 de către V. Canarache. Timp de un deceniu şi jumătate, ansamblul expoziţional închegat cu gust şi cu priză la public, a constituit un incontestabil obiectiv patrimonial. În noua viziune “mormântul cu papyrus”, reconstituit între anii 1959-1961, a devenit parte a unui circuit muzeal. S-a obţinut astfel un complex unitar, bine structurat tematic şi în perfectă concordanţă cu ruinele cetăţii din vecinătate.

În perioada 1963 -1978, viaţa culturală a bătrânei cetăţi este repusă pe noi coordonate. Se impunea revigorarea viziunii muzeale callatiene, care trebuia să valorifice vestigiile tot mai numeroase, cât şi materialului arheologic descoperit ocazional sau în urma săpăturilor sistematice din teritoriul rural al cetăţii. Prospecţiunile arheologice organizate în centrul fortificat de lângă comuna Albeşti, constituiau un edificator exemplu de ceea ce a însemnat odinioară, putere economică şi întrepătrundere spirituală, între geţii dobrogeni şi coloniştii de peste mări.

Callatisul a oferit un număr impresionant de monumente arheologice şi vestigii, îmbogăţind astfel colecţiile Muzeului de Istorie Naţională al României şi ale Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

Activitatea de cercetare arheologică la Mangalia se va intensifica an de an. Personalităţi marcante ale arheologiei româneşti – Em. Condurachi, P. Diaconu, Em. Popescu, C. Preda, împreună cu arheologi din Constanţa – A. Rădulescu, M. Irimia, C. Iconomu, C. Scorpan, T. Cliante, apoi colectivul de cercetare de la Mangalia – V. Cheluţă-Georgescu, E. Bârlădeanu, M. Ionescu vor elucida aspecte importante din istoria anticului oraş.

În anul 1978 zestrea culturală a oraşului Mangalia a fost imbogăţită cu un nou local pentru muzeu destinat să prezinte istoria multimilenară a Callatisului. Muzeul de Arheologie din Mangalia a funcţionat ca secţie a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, iar în anul 1990 capată un statut juridic independent.

În afara cercetărilor sistematice şi de salvare efectuate de colectivul de la Mangalia pe teritoriul cetaţii, în zona de necropolă şi în colaborare – în chora callatiană, au fost întreprinse în anii 1993-1994 măsuri de conservare primară şi restaurare în zona sitului din incinta Hotelului “New Belvedere” soldate cu valorificarea in situ a vestigiilor într-o manieră inedită.

Callatis a avut, din nefericire, soarta oraşelor antice peste care s-au suprapus oraşele moderne, urmând ca viitoarele cercetări să elucideze noi aspecte din istoria coloniei heracleote.

În prezent, exponatele muzeului din Mangalia sunt valorificate într-un spațiu expozițional de cca 450mp, la care se adaugă un lapidarium amenajat în aer liber pe o suprafata de cca. 1600mp.