Salut! Sunt Emanuela Bran, doctorandă la Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Calculatoare și Tehnologia Informației și lucrez ca asistent de cercetare în cadrul Institutului pentru Studii de Dezvoltare și Securitate la Marea Neagră.
Mi-a plăcut în mod constant să dezvolt programe ce au un impact direct asupra oamenilor și care sunt proiectate sub ideea de design inteligent emoțional.
Pe parcursul ultimilor trei ani am studiat și implementat sisteme smart destinate asistării conducătorilor auto, pentru ca aceștia să își poată planifica o călătorie în funcție de condițiile meteo și iluminarea naturală, pentru a le monitoriza multimodal nivelul de oboseală și stres și a le echilibra starea emoțională printr-o colecție audio cu ritmuri adaptate contextului, pentru a intermedia inteligent notificările între telefonul mobil și ei, astfel încât aceștia să conducă în mod optim, în siguranță și într-o ambianță plăcută.
Când s-a ivit oportunitatea realizării unui proiect pentru Muzeul de Arheologie Callatis (Mangalia), l-am acceptat cu bucurie în suflet știind că va însemna o apropiere mai mare de latura umană deoarece sunt o persoană de formație tehnică, dar îmi place să mă aventurez în afara sferei acesteia, să fac legături interdisciplinare cu alte științe naturale sau umane
Instinctiv mintea umană nu poate să cuprindă complexitatea contribuției unui număr atât de mare de oameni la obținerea unui produs finit tehnologic. Etimologia cuvântului tehnologie (gr. tekhne = artă, meșteșug) ne poate ajuta să o înțelegem ca fiind o realizare a unor artefacte cu amprentă umană.
Îmi place să înnobilez munca pe care o realizez cu o tușă artistică. Când lucram cu modelele 3D ale sculpturilor mă jucam cu efectele de lumină pentru a crea minunata atmosferă însorită sau înnorată, nopțile cu lună plină sau răsăriturile și apusurile trandafirii, așa cum le-am trăit-o noi și toți cei din vremurile ancestrale de pe aceste meleaguri dobrogene.
Câți ochi or fi privit aceste artefacte și cate suflete au atins, îmbogățit și înnobilat ele de-a lungul vremurilor? Câte povești poartă ele, ale artistului ce le-a sculptat realizând metamorfoza rocii în artefacte, ale negustorilor care au adus de departe marmura aleasă, poveștile oamenilor acelor vremuri care s-au amprentat în cultură iar cultura a trăit prin ei dând semnificație vieții lor?
Am avut oportunitatea de a lucra cu această colecție de simboluri materializate ale experiențelor umane, sub forma unor zeități ce întruchipau concepte mistice, chipuri frumoase ale unor femei și bărbați, pietre funerare care vegheau o persoană dragă cuiva și toate celelalte elemente arhitecturale.
În acest lanț al experiențelor umane am simțit încântare și m-am exprimat și eu personal sau colectiv ca rezultat al unei culturi căreia îi aparțin. Mulțumesc tuturor celor ce au contribuit la această experiență care înseamnă mult pentru mine! Și când mulțumesc, mă refer la modul foarte extins în spațiu și timp începând cu sculptorul care a făcut un screenshot al culturii și trăirilor sale ce s-a perpetuat până în zilele noastre și va continua să dăinuie multimodal
Emanuela BRAN
Expert IA & Design 3D