Muzeul de Arheologie “Callatis” din cadrul Direcției Cultură și Sport Mangalia organizează sâmbătă, 12 iunie, mult așteptatul eveniment cultural „Noaptea muzeelor”, ediția 2021. Ediția din acest an propune publicului o serie de activitați menite să valorifice și popularizeze patrimoniul callatian. Astfel, în cadrul evenimentului vor fi organizate ateliere cu caracter participativ și susținute comunicări de către colectivul de cercetare de la Mangalia și parteneri. Îi vom avea alături și pe prietenii muzeului: membrii Trupei de Teatru «Thaliamar», Corul de copii « Callatis » și discipolii Școlii de pictură și grafică Prof. Karl Robert Perko din Mangalia, care ne vor delecta cu momente artistice emoționante.
Pasionații de istorie vor putea asista la prezentarea rezultatelor intermediare ale proiectului «Un viitor pentru trecut – clasarea și valorificarea patrimoniului epigrafic și sculptural callatian» proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2020 prin Programul RO-CULTURA. Comunicarea «Un viitor pentru trecut – tehnologia multimedia în sprijinul patrimoniului cultural», va fi susținută de către reprezentanții Partenerului de proiect, Universitatea Ovidius din Constanța.
Noaptea Muzeelor este un eveniment european iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa în anul 2005. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Noaptea Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc pe 18 mai. România este participantă încă de la prima ediție, iar numărul muzeelor implicate a crescut anual.
PROGRAM
- Ora 14.00 și 15.00 – Ghidaj extins la siturile arheologice din mun. Mangalia
Ateliere – ora 16.00 – 20.00
- « Fii un zeu la muzeu» – atelier de mitologie și iconografie antică
- « Povestea ciobului de lut» – atelier de modelaj în lut
- « Costumul popular românesc – între tradiție și modernitate », atelier
susținut de colecționar Tinca Răcaru.
Comunicări – ora 17.00 – 18.00
- «Un viitor pentru trecut – tehnologia multimedia în sprijinul patrimoniului
cultural », prezentarea rezultatelor intermediare ale proiectului, echipa
Partenerilor de proiect, Universitatea « Ovidius » din Constanța - “Drumul spre reconstituirea unui edificiu elenistic – considerații ” –
cercetător științific, dr. Robert Constantin - Cercetări arheologice de salvare realizate de colectivul Muzeului de
Arheologie Callatis – rezultatul campaniei 2020
Prietenii muzeului – ora 16.00- 22.00
- Spectacol cu elemente de teatru antic susținut de Trupa de Teatru
« Thaliamar », coordonată de prof. Aura Mircea - Expoziția de pictură a discipolilor Școlii de grafică și pictură Prof. Karl Robert
Perko - Moment muzical susținut de Corul de copii « Callatis », coordonat de Prof.
Traian Broască
Muzeul callatian va avea deschise porțile pentru vizitatori între orele 14.00 și 24.00, cu acces gratuit.